Constituie vechime în muncă și cea dobândită în temeiul unui contract de muncă în statele membre ale Uniunii Europene și în alte state cu care România a încheiat convenții de recunoaștere reciprocă a acestor drepturi, prevede un proiect analizat de Profit.ro.
Contractele de mandat ale directorilor de companii vor fi asimilate contractelor individuale de muncă la domiciliu, iar activitatea prestată în baza acestora va constitui vechime în muncă, conform unui proiect legislativ.
Legea pensiilor se va schimba radical de la 1 ianuarie 2024, așa cum Guvernul și-a asumat prin PNRR. Proiectul, care se află în lucru la Ministerul Muncii, are la bază trei variante.
Este aglomerație la ghișeele caselor de pensii. Românii care nu au cel puțin 15 ani de vechime în muncă se înghesuie să cumpere anii care le lipsesc. Mai pot face acest lucru până la finalul lunii. Costul unui an de vechime se raportează la salariul minim actual, lucru care îi nemulțumește pe oameni.
Perioadele aferente concediilor medicale de asigurări sociale de sănătate la care au dreptul asigurații vor constitui vechime în muncă și în serviciu, precum și în specialitate și se au în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea, potrivit unui proiect legislativ. Este vorba de concedii precum pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate, îngrijirea copilului bolnav sau pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice.
În termen de maximum 60 de zile calendaristice, administratorul sau lichidatorul judiciar al unei societăți care se află în procedură de insolvență, faliment sau lichidare va fi obligat să elibereze salariaților un document care să ateste activitatea desfășurată de aceștia, cât și să înceteze și să transmită în registrul general de evidență a salariaților încetarea contractelor individuale de muncă, conform unui proiect de lege promulgat astăzi de șeful statului.
După modelul recunoașterii vechimii pentru persoane fizice autorizate (PFA), acum și activitățile economice desfășurate de persoana fizică independentă (PFI) vor constitui vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate, cu condiția autorizării profesionale și înregistrării fiscale, respectiv dacă veniturile ating nivelul salariului minim brut timp de un an, potrivit unui proiect legislativ căruia comisiile de specialitate ale Senatului i-au întocmit raport de adoptare și care urmează a fi votat de senatori.
Vechimea în muncă sau în specialitate va putea fi dovedită cu extrasul generat online din REVISAL și asumat de angajator prin semnătură, document care atestă salariul, vechimea în muncă și în specialitate, conform documentelor deținute de angajator, prevede procedura adoptată de Guvern în acest sens și prezentată anterior de Profit.ro. Sistemul informatic nu e însă gata, urmând a fi implementat prin PNRR, iar extrasul va trebui semnat de angajator.
Vechimea în muncă sau în specialitate va putea fi dovedită cu extrasul generat online din REVISAL și asumat de angajator prin semnătură, document care atestă salariul, vechimea în muncă și în specialitate, conform documentelor deținute de angajator, prevede procedura pregătită de Guvern în acest sens. Sistemul informatic nu e însă gata, urmând a fi implementat prin PNRR, iar extrasul va trebui semnat de angajator.
Registrul general de evidență a salariaților (REVISAL) va fi accesibil online pentru salariați și foști salariați, în privința datelor care îi privesc, aceștia putând descărca astfel un extras prin care pot dovedi vechimea în muncă și/sau în specialitate. Acum salariații trebuie să se adreseze angajatorului pentru un astfel de document sau Inspecției Muncii.
Activitățile economice desfășurate de persoana fizică în calitate de PFA, fără contract de muncă, vor constitui vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate, cu condiția ca veniturile să atingă, în medie lunară, nivelul salariului minim brut timp de un an, potrivit unui proiect legislativ promulgat de președintele Iohannis.
Registrul general de evidență a salariaților (REVISAL) va fi accesibil online pentru salariați și foști salariați, în privința datelor care îi privesc, aceștia putând descărca astfel un extras prin care pot dovedi vechimea în muncă și/sau în specialitate. Acum salariații trebuie să se adreseze angajatorului pentru un astfel de document sau Inspecției Muncii.
Activitățile economice desfășurate de persoana fizică în calitate de PFA, fără contract de muncă, vor constitui vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate, cu condiția ca veniturile să atingă în medie lunară nivelul salariului minim brut timp de un an, potrivit unui proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Activitățile economice desfășurate de persoana fizică în calitate de PFA vor constitui vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate, prevede un proiect legislativ al actualei puteri, adoptat luni în Senat.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului 163/2020 pentru completarea art. 159 din legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii.
Activitățile economice desfășurate de persoana fizică ca PFA vor constitui vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate, prevede un proiect legislativ al actualei puteri.
Administratorul sau lichidatorul judiciar al unei societăți care se află în procedură de insolvență, faliment sau lichidare va fi obligat să elibereze salariaților un document care să ateste activitatea desfășurată de aceștia, cât și să înceteze și să transmită în registrul general de evidență a salariaților încetarea contractelor individuale de muncă.
Antreprenorii ar putea beneficia de 1 an de vechime suplimentară în muncă pentru fiecare trei ani de activitate ca liber întreprinzător în mediul privat, reiese dintr-un proiect de lege depus recent la Parlament.